miercuri, 13 aprilie 2016

Femeia de la Dondușeni și țara în care dacă sesizezi un act de corupție ești amendat

Ar parea că este o glumă, dar din păcate este o poveste adevărată, dintr-o țară în care un ex-priministru este încarcerat în penitenciar pentru acte de corupție, într-o țară în care un deputat sesizează la televizor că ar fi fost la un pas de a fi coruptă, dar evită să dea detalii și nici nu deține probe, ceea ce pute mai mult a populism, într-o așa țară o femeie este amendată cu 1000 de lei pentru că a sesizat un act de corupție care nu s-ar fi confirmat. Femeia nu a facut nimic intenționat, a fost victima unei situații banale și a unui sistem birocratic corupt. Ar fi de râs daca nu ar fi de plâns.

 Inspectoratul Național de Patrulare a emis astăzi un comunicat în care a fost prezentat un caz real, despre cum o femeie din Dondușeni a fost amendată cu 1000 de lei după ce a sunat la 902 și a comunicat că doi polițiști au luat șpagă de la soțul ei. O șpagă modestă de 1000 de lei, sumă de bani cu care fiica deputatei Ivanov și-ar fi putut lua un ruj sau un parfum, iar un tată cu doi copii dintr-un sat din Republica Moldova, lucrează o lună pentru acești bani și încearcă să-și „întrețină” familia. 1000 de lei pentru care alții ar face ani grei de pușcărie.

Din povestea prezentată de cei de la INP, reiese ca soțul femeii cu pricina, a venit acasă fără 1000 de lei, i-a pierdut la cazino, pe drum, i-au fost furați, sau pur și simplu i-a dat pe băutură, numai el știe ce a făcut cu acei bani. Cert este că pentru a ieși basma curată și pentru a scăpa de cicălelile nevestei, bărbatul nu a uitat că trăiește într-o țară unde sistemul este corupt pâna în maduva oaselor, și i-a zis soției că cei 1000 de lei i-ar fi dat mită la doi polițiști, care l-au oprit pe drum. Femeia, cetățean model sau poate că doar i-a părut rău de bani, sau poate chiar erau ultimii bani din caznaua familiei, a decis sa sesizeze autoritățile despre actul de corupție.

Din păcate ea nu a știut cui să-și spună păsul, pe cine să sesizeze, cui să se jeluie ca să-și întoarcă banii. Și nu știe, că nu ar fi vrut să știe, dar mai mult din simplul motiv că la noi bătăliile cu corupția se duc mai des prin troleibuze, unde ești informat că refuzarea tichetului sau returnarea acestuia este un act de corupție.

Un motiv ar putea fi și faptul că cetățenii simpli, sătui de atâta sărăcie, minciuni, dezamăgiri, reforme și multă, extrem de multă corupție, nu-și dau interesul sau evită să se informeze despre unele proceduri de sesizare a unui act de corupție, în acest caz femeia a sunat la 902. Când de fapt ar fi putut telefona la linia fierbinte a CNA-ului, sau la linia fierbinte a Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI.

Mai pe scurt femeia, în vârsta de 51 de ani, a sunat la Dispeceratul de Poliție din Dondușeni și a declarat că doi ofițeri de patrulare au estorcat de la soțul său, 1 000 de lei. Cazul a fost înregistrat, însa, ulterior, în cadrul verificărilor s-a stabilit că aspectele sesizate nu se confirmă.

Oamenii legii au stabilit ca soțul femeii nici nu a fost stopat în acea zi de către polițiști. Într-un final, bărbatul ar fi recunoscut că a cheltuit banii, iar în drum spe casa, vazând echipajul de patrulare i-a venit ideea cu „oferirea mitei”.

Faptul că femeia a sunat la 902 ca să comunice despre un act de corupție, dă dovadă că o bună parte din cetățenii Republicii Moldova nu știu cum să se comporte atunci când aud, văd, sau chiar dau mită.

Mai mult ca atât femeia nici nu s-a gândit că dacă se confirma spusele soțului, acesta tot se făcea pasibil de o pedeapsă pentru dare de mită, sau poate acest fapt a fost și unul din punctele forte pentru care bărbatul a fost nevoit să-și recunoască așa zisa vină.

S-ar parea că instituțiile responsabile de lupta anticorupție, ar trebui să schimbe strategia și să găsească metode mai eficiente de informare a populației despre cum trebuie să se comporte atunci când li se cere sau oferă mită.

 Mai mult ca atât, pentru a nu exista precedente, ar trebui să aducă exemple concludente prin care să convingă societatea  că lupta anticorupție este una dreaptă și nu selectivă.

Cazul femeii din Dondușeni, mi-a adus aminte de un alt caz, care a fost mediatizat la greu în ultima perioada. Este vorba despre declarațiile deputatului comunist, Elena Bondarenco, care susținea într-o emimisiune de la un post TV, că ar fi fost victima unei tentative de a fi coruptă de unii reprezentanți ai altui partid, fapt care la fel nu s-a confirmat, dar nu am auzit că pentru transmiterea de mesaje false, să fi fost amendată, cum a fost femeia de la Dondușeni.

Până la urmă deputatul Bondarenco,  a sesizat despre un act de corupție, doar că la televizor, femeia din Dondușeni a anunțat poliția, în ambele cazuri informațiile nu s-au confirmat, însă pedeapsa a căzut tot pe spatele omului simplu.

Așa sau altfel suntem impuși să acceptăm ideea că există în RM un iarmaroc al corupţiei, un iarmaroc unde cererea merge la schimb cu oferta și trebuie să fim de acord că angajarea într-un comportament corupt este o chestiune personală.

Nu intenționez să neg faptul că pe frontul luptelor cu corupția din Republica Moldova se duce o bătălie grea de câțiva ani, deși o ofensivă majoră încă nu poate fi observată.

Tot ce vedem sunt niște victorii mici, care nu garantează câștigarea războiului, iar bugetul Republicii Moldova va continua să rămână o gaură neagră prin care vor dispărea miliarde, pe care tot noi le vom întoarce plătind amenzi atunci când vrem să dăm dovadă că suntem cetățeni model.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu