miercuri, 20 aprilie 2016

Filat și Vitas vor vorbi la P-13 despre Serghei Leonidovici Suholinskii-Mestecikin ?


Vitalie Burlacu alias „VITAS”, acuzat de tentativa de corupere a deputaților, urmează să fie arestat și plasat în Penitenciarul Nr.13 din Capitală. Nu este exclus că în Penitenciarul 13, Vitas ar putea fi plasat în celula VIP a lui Vlad Filat, mai ales că ex-premierul acum stă de unul singur, deci are o „coikă” liberă, iar Vitas nu-i este un om străin.

Burlacu și Filat se cunosc de mai mult timp, mai mult ca atât s-ar părea că aceștia au și cunoscuți comuni, cum ar fi Veaceslav Ioniță și un așa oarecare Serghei Leonidovici Suholinskii-Mestecikin.

Tare aș vrea să văd momentul când ușa de la celula lui Filat se va deschide și în încăpere ar fi adus Vitalie Burlacu (samsarul de deputați). Îi va strânge Filat mâna, oare îi va mulțumi lui Vitas că i-a făcut cunoștință cu Serghei Suholinskii-Mestecikin sau poate își vor aminti cum au serbat ziua de naștere a lui Filat la Villa Drago de la Vadul lui Vodă?

Despre Serghei Leonidovici Suholinskii-Mestecikin, am mai scris anterior, dar din anumite circumstanțe și lipsa de unele probe care ar confirma legătura dintre Filat-Burlacu - Serghei Leonidovici Suholinskii-Mestecikin, am evitat acest subiect.

 Serghei Leonidovici Suholinskii-Mestecikin este un om de afaceri din Federația Rusă. Ultimul ar avea rolul de coordonator și responsabil pentru dezvoltarea activității juridice al companiei britanice Trans-World Group (TWG) în Federația Rusă. De asemenea, ar direcționa activitatea structurilor B.C. „Zalogbank”, „Investra Ltd”, „ECP Intap”, dar este și reprezentantul la Moscova al misiunii United Nordland Investment Corp și al Fondului de caritate internațională al invalizilor „Comun Clearing Corporation”. Suholinskii-Mestecikin mai reprezintă și interesele Ivedon International Ltd, care este grupul tehnic de lucru al Trans-World în Kazahstan.

Serghei Leonidovici Suholinskii-Mestecikin este legat de activitatea companiei britanice Trans World Group, preşedintele companiei internaționale fiind David Reuben, născut în anul 1938 în Bombay (India), cetăţean al Marei Britanii, iar părinții acestuia provin din Uniunea Sovietică. În prezent, principalele companii în cadrul Grupului tehnic de lucru sunt Trans-World Alloys, Trans-World Aluminium, Trans-World Commodities Ltd., Trans-World Metals Ltd., Transworld Steel, Swiss Aluminium Consortium, Rosal Trading Ltd. și United Global Bank Limited.

Potrivit presei ruse, cifra de afaceri a grupului tehnic de lucru este estimată între 50 de milioane și 5 miliarde de Euro anual.

În perioada 1993-1994 compania TWG a participat activ la procesul de privatizare a unui mare număr de uzine de prelucrare a metalelor, în special a aluminiului, în Federația Rusă: ca cea de la Bratskovo, (Братсков), Krasnoearscovo (Красноярск), Saeanskovo (Саянск), Nadvoițkovo (Надвоицк) și altele.

Emisarii WTG incluși în consiliile de administrație ale acestor întreprinderi erau, în acelaşi timp, oameni de afaceri printre care figurează și Serghei Suholinskii-Mestecikin. Ultimul mai deține patentă pentru prelucrarea aluminiului, dar și 18,1% din acțiunile „BTA Kazani Bank”.
Același Serghei Leonidovici Suholinskii-Mestecikin, născut în anul 1959, a ocupat din luna octombrie 1989 funcția de șef adjunct al Procuraturii orașului Moscova, iar din 1989 până în noiembrie 1991 a fost vicepreședinte al Centrului Informațional de resurse (IKKC) „Infèks”. Din luna decembrie 1991 până în martie 1992 a fost consultant al Fondului Avocaților URSS, iar din martie 1992  Suholinskii-Mestecikin a fost președintele Consiliului de administraţie al „Agenţiei ruse juridice” (Русское правовое агентство).

Potrivit Consorțiului Internațional al Jurnaliştilor de Investigaţie, numele lui  Serghei Suholinskii-Mestecikin figurează printre proprietarii uneia  dintre cele peste 100 de mii de companii din întreaga lume înregistrate în zone off-shore, care într-un fel sau altul au legătură cu Israelul. 142 dintre aceștia sunt de proveniență rusă. Lista mondială a fost publicat pe 16 iunie 2013.

Burlacu de mai multe ori a cerut ca Serghei Suholinskii-Mestecikin să fie martor al apărării în „Dosarul Coruperii de Deputați”, însă rusul nu a dat curs solicitării și nu s-a prezentat la ședință, fapt care poate să-l confirme și procurorul Galeru, care se ocupă de cazul lui Burlacu.

Sursele mele, în care am toată încrederea, mi-au comunicat că Serghei Suholinskii-Mestecikin a părăsit Republica Moldova, în 2014, la scurt timp după ce a fost reținut Burlacu.
Anterior acest KGB-ist, având atâtea afaceri în lume, a lăsat tot și la începutul anului 2010, a venit să lucreze consilier la Guvernul lui Vlad Filat.

Sursele au ținut să menționeze că între Vlad Filat și Serghei Suholinskii-Mestecikin ar exista o oarecare relație de prietenie, iar în anul 2010 acesta chiar ar fi figurat printre invitații la ziua de naștere a lui Vlad Filat, care ar fi avut loc  la Villa Drago de la Vadul lui Vodă, unde rusul i-a adus lui Filat un cadou destul de scump. Persoana de legătură dintre Filat și Serghei Suholinskii-Mestecikin ar fi fost nimeni altul decât, fostul angajat MAI Vitalie Burlacu.

Așa sau altfel cei doi vor avea despre ce discuta, mai ales că unuia îi place să corupă deputați, iar altul chiar dacă este fost deputat oricum îi face plăcere să fie corupt.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu